„Patriarhul Ardelean. Studii, eseuri şi evocări despre Raoul Şorban“
Apare , la inceputul lunii octombrie 2008 , in editia “pe hartie ” , volumul colectiv dedicat operei lui Raoul Sorban , initiat in vara lui 2006. Este o culegere de studii , evocari si eseuri semnate de : Prof.dr.Niceto
Blázquez (Spania) Corneliu Florea (Canada) Ilie Rad , M. Ungheanu , Adrian Păunescu , Ioan Miclău (Australia) Dan Brudaşcu, Viorel Roman (Germania) Michael R. Popescu (Suedia) Elisabeta Bogăţan , Anton Lixăndroiu (SUA) , Tudor Păcuraru , Vlad Pohilă (Chişinău) , Vasile T. Suciu , Episcop Virgil Bercea , Petre Ţurlea , Dimitrie Grama (Danemarca) , Aurelia Lăpuşan , Dorin Suciu , Ion Marin Almăjan , Irina Airinei , Grigore Arbore (Italia) , Luchian Deaconu , Octavian Mihăescu (Germania) Constantin Mustaţă, Angela Birsan , ambasador Eliezer Palmor (Israel) , Mircea Popa , Alexandru Nemoianu (SUA) ,Adrian Riza . Volumul este initiat , ingrijit si prefatat de Artur Silvestri. Se poate citi si descarca gratuit aici: ►„Patriarhul ardelean”. Studii, eseuri şi evocări despre Raoul Şorban
DIN PREFATA VOLUMULUI :
„Patriarhul ardelean“ este o carte ce nu s-a născut la întâmplare căci ea se include într-un program început mai demult şi căruia i s-ar putea spune mai pe scurt, şi formulat emblematic, „Pomenirea Părinţilor“. Locul lui Raoul Şorban în această evocare colectivă asemănătoare unei liturghii laice este cum nu se poate mai potrivit căci şi el a fost, şi va trebui socotit şi mai stăruitor odată cu vremurile nedesluşite ce vor veni, un adevărat „Părinte al Patriei“. Noi, însă, nu avem încă o conştiinţă suficient de vie a existenţei colective în timp şi dacă cumva am avut-o vreodată – fiind mai mult ca sigur că aceasta a existat – am pierdut-o ori s-a estompat mult până la formele de relativă nepăsare ce le întâlnim acum. Însăşi istoria acestei culegeri de „evocări, analize şi puncte de vedere“ o arată într-un fel ce trebuie descris sumar. De iniţiat, am iniţiat-o în vara lui 2006, de îndată ce „patriarhul istoriografiei de Reconquista“ s-a prăpădit pe neaşteptate şi a lăsat opera nu atât neîncheiată (căci mult din ceea ce a avut de spus a spus până la vârsta matusalemică ce i s-a îngăduit) cât lipsită de urmaşi, de „şcoală“ şi de discipoli. Ideea de a o constitui a venit de la Aurelia Lăpuşan, o admirabilă „monografistă a Locului“ a cărei lucrare cunoaşte valori înalte care, deşi prea puţin apreciate după meritul ce nu se poate contesta, se vor observa odată cu trecerea vremii.>>>Artur Silvestri